Vatra Moldoviţei (germană: Watra Moldawitza) este satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume din judeţul Suceava, Bucovina, România. Începând cu data de 16 iulie 1973 satul Vatra Moldoviţei (Suceava), alături de alte 13 localităţi, se declara, experimental, sat de interes turistic denumit "sat turistic".

Ca obiective turistice, în Vatra Moldoviţei se pot vizita Mănăsitrea Moldoviţa, Muzeul Mănăstirii Moldoviţa şi ruinele mănăstirii vechi, aflate la aproximativ 500 de metri de actuala mănăstire.

  1. Mănăstirea Moldoviţa a fost ctitorită în anul 1532 de către voievodul Petru Rareş. Pictura sa a fost realizată în anul 1537 de către Toma de la Humor, pictor care a realizat şi desenele murale ale Mănăstirii Humor. Pe lângă imaginile biblice, pe pereţii mănăstirii se regăsesc reprezentate figurile lui Platon, Aristotel, Sofocle şi Pitagora, deoarece aceştia sunt consideraţi deschizători de drumuri ai creştinismului. Mănăstirea este înscrisă din anul 1993 în patrimoniul cultural Unesco, iar Federaţia Internaţională a Ziariştilor Mănăstirilor din Nordul Moldovei i-a oferit premiul ,,Mărul de Aur”, pentru faptul că este un simbol pentru arta şi cultura universală.
  2. Muzeul Mănăstirii Moldoviţa găzduieşte şi expune obiecte de patrimoniu precum: pomelnic şi epitafuri datate din secolul al XV-lea şi jilţul domnesc care i-a aparţinut lui Petru Rareş, simbol istoric datorită faptului că este decorat cu stema Moldovei.
  3. Ruinile Mănăstirii Moldoviţa amintesc de epoca voievozilor Muşatini despre care se spune că au ocrotit-o. Această mănăstire a fost distrusă la sfârşitul secolului al XV-lea, din cauza unor puternice alunecări de teren….

_________________________
Sursa / Mai multe detalii: Wikipedia
Imagine:Manastirea Moldovita, vedere laterala” by Alex MoiseOwn work. Licensed under CC BY-SA 3.0 ro via Commons.

 

Directory

Find More