Biserici de lemn in Maramureş, Biserica “Sf. Nicolae” din Budeşti

Biserici construite din lemn, situate in Maramureş.
Biserica de lemn din Budeşti Josani este o biserică de lemn maramureşeană în cheotori, datată 1643, care este considerată o construcţie "magnifică" pentru epoca sa şi mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroşată. Picturi murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999.

Biserica Budesti

Aşezare străveche, întemeiată înainte de 1361, satul Budeşti se află la poalele Munţilor Gutâi, pe valea râului Cosău, aproape de izvoare, la circa 30 km sud de Sighet. În anul 1361 făcea parte din cnezatul românesc de pe valea Cosăului, actualul sat Budeşti formându-se prin contopirea a două vechi aşezări. Este amintită pentru prima dată într-o diplomă a regelui Ludovic cel Mare din acelaşi an, 1361.

Zestrea cultural-artistică a localităţii se păstrează în cele două monumente istorice pe care le are satul (bisericile de lemn din Susani şi din Josani), edificii reprezentative pentru arhitectura de lemn a Maramureşului, adevărate tezaure de artă veche românească….

Sursa / Mai multe detalii: Wikipedia, Wikipedia – Patrimoniul_mondial_UNESCO_din_România , UNESCO-WHC
Imagine:De la The original uploader was Țetcu Mircea Rareș at română Wikipedia – Transferred from ro.wikipedia to Commons by Kurpfalzbilder.de using CommonsHelper., CC BY 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8479611


Booking.com